Delgaz Grid, compania de distribuție a E.ON România, a obținut un împrumut de 400 milioane de lei (80 milioane euro) de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fonduri ce vor fi folosite pentru modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
Delgaz Grid, compania de distribuție a E.ON România, vrea să împrumute până la 125 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea unor investiții în modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
Modificarea recentă a Legii energiei, prin care operatorii de distribuție au fost obligați să racordeze gratis la rețele, cu anumite condiții, companiile din agricultură, inclusiv sistemele de irigații, precum și industria alimentară, urmând să-și recupereze costurile cu racordarea acestora prin majorarea tarifelor de distribuție percepute de la toți consumatorii de electricitate, este discriminatorie și riscă să fie calificată drept ajutor de stat de către autoritățile europene, susțin distribuitorii.
Dezvoltatorii imobiliari din vestul Londrei riscă să se confrunte cu o potențială intedicție de construire de noi imobile care ar putea dura până în 2035 din cauza faptului că rețeaua locală de distribuție de energie electrică nu mai poate suporta racordarea de noi consumatori, scrie Financial Times.
Ministrul Finanțelor Publice (MFP), social-democratul Eugen Teodorovici, a făcut o adevărată demonstrație publică de forță la o conferință pe teme energetice organizată de DC News, șicanându-l în permanență pe colegul său din Guvern, ministrul ALDE al Energiei Anton Anton, și făcându-le reproșuri și trasându-le indicații pe un ton autoritar șefilor companiilor energetice prezenți la eveniment, companii aflate în subordinea ministerului condus de Anton sau la care Ministerul Energiei este acționar principal.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, conform unei prime decizii în Parlament. Perspectivele pieței de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, potrivit unui proiect legislativ.
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.
Modificarea ar duce, potrivit distribuitorilor, la înjumătățirea timpului actual extrem de mare de racordare la rețele a imobilelor nou construite, estimat la 261 de zile și asta în condițiile ideale (rareori sau niciodată regăsite în practică) în care toate actele necesare ar fi eliberate de instituțiile abilitate în termenele maxime prevăzute de legislație.
Costurile de transport și distribuție a energiei electrice reprezintă 40% din prețul final la curent plătit de consumatorii casnici din Capitală, peste media europeană de 32%. Bucureștiul se află pe locul 3 în Europa la ponderea costurilor de rețea în prețul final al gazelor la consumatorii casnici.
Majorarea a survenit în condițiile în care compania și-a revizuit în creștere rezultatul net obținut în primele 9 luni din 2014, cu aproape 11%, de la 303,36 la 336,4 milioane lei, ca urmare a reconsiderării momentului recunoașterii în bilanț a obligațiilor de plată a taxei de stâlp.
Pe de altă parte, ANRE se lansează și în considerații teoretice, susținând că existența într-o anumită zonă a mai multor rețele de distribuție de electricitate sau gaze, "numai din dorința de a exista întreprinderi concurente", nu ar fi rațională din punct de vedere economic și că "aceste întreprinderi ar putea încheia înțelegeri secrete pentru fixarea prețurilor, ceea ce ar însemna că problema restaurării concurenței tot nu s-ar rezolva".
Operatorul telecom susține că este ilegal și neconstituțional ca acordarea licenței de distribuitor de energie electrică într-o anumită zonă să fie condiționată de acordul companiilor care prestează deja acolo acest serviciu.